O scrisoare pierdută (1884) Ion Luca Caragiale (2024)

Încadrare

1. Context:

• Comedia „O scrisoare pierdută” de Ion Luca Caragiale a fost reprezentată pe scenă în anul 1884, și este a treia piesă din cele patru scrise de autor și o capodoperă a genului dramatic. Este o comedie de moravuri inspirată din lupta electorală din anul 1883, în care sunt satirizate aspecte ale societății contemporane autorului.

2. Încadrare în specie:

• Genul dramatic cuprinde totalitatea operelor destinate reprezentăriiscenice. De aceea, operele dramatice presupun o limitare în timp și spațiu aacțiunii reprezentate. În operele dramatice apare un conflict dramatic, careeste axa în jurul căreia se dezvoltă acțiunea, bazată pe împrejurări, pasiuniși caractere care se ciocnesc, personajele comunicând prin intermediuldialogului și al monologului, autorul intervenind doar în indicațiile scenice.
• Comedia este specie a genului dramatic, care stârnește râsul prinsurprinderea unor moravuri, a unor tipuri umane sau a unor situații neașteptate,cu final fericit.

• „O scrisoare pierdută” este o comedie ce are ca particularități personaje ce aparțin unor tipologii clasice, sursa principală a comicului este contrastul dintre aparență și esență, formele comicului: umorul, ironia,și diferite tipuri de comic (de moravuri, de situație, de caracter, de limbaj și de nume).

În al primul rând:

• la fel ca în orice altă comediese remarcă intenția dramaturgului destârni râsul în rândul spectatorilor. Așa se explică numeroasele tipuri decomic prezente la nivelul textului. Spre exemplu, comicul de moravuri, careeste evident prin țelul artistului de a surprinde imaginea societății româneștidin a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o societate „a formelor fără fond”.Comicul de intenție este observabil la nivelul atitudinii dramaturgului înraport cu personajele sale. Față de Ghiță Pristanda, un personaj lipsit depretenții exagerate, recurge la ironie, în vreme ce față de Nae Cațavencu, unpersonaj cu pretenții ce nu corespund realității sale interioare, adoptăsatira, îngroșându-i defectele. Comicul de situații este reprezentat de sceneleridicole în care sunt surprinse personajele: pierderea scrisorii de amor,intrările repetate în scenă ale Cetățeanului turmentat etc.

În al doilea rând:

• dramaturgul respinge retorismul și patetismul, ca trăsături specifice teatrului romantic, manifestând interes pentru tipologiile de personaje din comedia clasică. De fapt, Caragiale creează în operă o adevărată galerie tipologică de personaje. Cu toate acestea, dramaturgul își individualizează actanții prin comportament, nume sau limbaj. Zaharia Trahanache este tipul încornoratului, naiv în viața de familie, ramolit în cea politică. Zoe Trahanache este reprezentativă pentru tipologia adulterinei, iar Ștefan Tipătescu este amorezul. Nae Cațavencu este reprezentativ pentru tipologia demagogului, dar este și un șantajist, ajungând, în cele din urmă, să fie păcălitorul păcălit.

3.Temă și două episoade:

• Tema comediei constă în satirizarea vieții publice și de familie a unor politicieni din societatea românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Comedia înfățișează aspecte din viața politică (lupta pentru putere în contextul alegerilor pentru Cameră, șantajul, falsificarea listelor electorale) și de familie (triunghiul conjugal Zoe – Trahanache – Tipătescu) a unor politicieni corupți.

Un episod care ilustrează tema satirizării vieții publice și de familie a unor politicieni este:

• cel din debutul piesei, în care Ghiţă Pristanda, poliţistul oraşului, se află în odaia lui Ştefan Tipătescu pentru a-i oferi obişnuitul raport cu privire la evenimentele zilei anterioare. Relaţia conducere-administraţie locală este surprinsă în acţiunile ei tipice şi presupune servitute din partea poliţiei şi interesul reciproc al părţilor. Prefectul închide ochii la „ciupelile” poliţistului prost plătit în schimbul serviciilor personale acordate. Numărătoarea steagurilor este o ilustrare a proverbului amintit de Tipătescu – „dacă nu curge, pică”. Spionarea rivalului politic al lui Tipătescu de poliţist în afara orelor de serviciu face parte din „datorie”. De asem*nea, scena anunţă declanşarea intrigii prin semnalarea prezenţei unui document aflat în posesia lui Caţavencu ce ar putea înclina balanţa în favoarea lui la alegeri.

Un alt episod care ilustrează tema satirizării vieții publice și de familie a unor politicieni este:

• numărarea voturilor în actul II de către Trahanache, Farfuridi şi Brânzovenescu, înainte ca alegerile să fi avut efectiv loc. Votul este decis de ariile de influenţă. Farfuridi se teme de trădarea lui Tipătescu, şi încearcă să afle ce se întâmplă de la Trahanache. Reacţia acestuia dezvăluie o altă temă a comediei de moravuri: adulterul. Ignorat din naivitate sau din „diplomaţia” vârstei, triunghiul conjugal este înfăţişat de Trahanache ca o inocentă convieţuire frăţească. Tot acum Trahanache scoate la iveală şi plafonarea personajului principal – Ștefan Tipătescu – într-o situaţie inferioară capacităţilor sale, subjugat voinţei unei femei ambiţioase.

4. Două elemente de structură și compoziție:

• Conflictul dramatic principal constă în înfruntarea pentru putere politică a două forțe opuse: reprezentanții partidului aflat la putere (prefectul Ștefan Tipătescu, președintele grupării locale a partidului, Zaharia Trahanache și soția acestuia, Zoe) și gruparea independentă constituită în jurul lui Nae Cațavencu, ambițios avocat și proprietar al ziarului „Răcnetul Carpaților”. Conflictul are la bază contrastul comic dintre aparență și esență. Conflictul secundar este reprezentat de grupul Farfuridi – Brânzovenescu, care se teme de trădarea prefectului.

• Originalitatea dramaturgului se remarcă și la nivelul particularităților de compoziție. Tehnica utilizată este cea a bulgărelui de zăpadă prin amplificarea treptată a conflictului, astfel încât tensiunea inițială generată de pierderea scrisorii de amor nu se rezolvă pe parcurs, ci acumulează treptat alte conflicte. Tensiunea dramatică este susținută de intrările repetate în scenă ale Cetățeanului turmentat, de sosirea depeșei de la centru cu numele lui Agamemnon Dandanache, totul culminând cu împăcarea, în final, a celor două tabere politice adverse.

5. În concluzie,:

• Opera literară „O scrisoare pierdută” rămâne o creație reprezentativă atât pentru viziunea despre lume a autorului, cât și pentru specia literară comedia.